Vreau propriul meu aer

Nu cred ca pot sa explic ceea ce simt in cuvinte..poate doar un ochi experimentat ar putea sa-mi citeasca in suflet..poate doar doua maini pricepute ar putea sa alunge batand din palme mizeria..golul din minte..neputinta..nerabdarea de a fi adult..inca mai incerc sa inteleg cum pot oamenii sa uite atat de usor…cum gasesc forta de a arunca la cos ceea ce ieri parea a fi de neuitat..inca ma mai intreb de ce exista atata neputinta intr-o lume care ar fi trebuit sa fie a noastra …a tuturor..cat doare..e ca si cum ne-am arunca intr-o prapastie fiind pe deplin constienti..e ca si cum am accepta ca nu suntem decat bucati de pamant care se vor intoarce acolo de unde au plecat fara sa incerce sa lupte..sa devina altceva..de fapt cred ca asta este marea noastra problema..faptul ca incercam mereu sa devenim altceva..si de ce ma rog n-am putea accepta pamantul din care ne-am nascut si in care ne vom intoarce?poate pentru ca n-avem timp sa ne plangem de mila..poate pentru ca ne e greu sa privim inapoi si inainte in acelasi timp..poate pentru ca mintea noastra nu poate intelege ca nu e nevoie sa ne depasim conditia umana..ca de fapt e minunat sa fii om..sa simti..sa traiesti..sa plangi..sa razi..ca de fapt viata e un amestec de tragedie si comedie tocmai pentru ca nu e definta de o fericire continua..
Inca mai incerc sa inteleg reactiile celor din jurul meu..reactiile mele…inca mai incerc sa transform lumea din jurul meu intr-o lume a mea…o lume in care sa traiesc doar eu..sa am propriul meu aer,sa nu trebuiasca sa-l cersesc nimanui..sa ma inchid intre granitele durerii mele si sa ies la lumina doar atunci cand ochii ar putea sa priveasca cerul fara pic de manie..doar atunci cand cu lacrimile uscate as putea sa privesc cu ochi sinceri universul din mine…ma intreb daca o sa reusesc vreodata sa fiu asa cum imi doresc..pentru ca intotdeauna mi-am zis ca o sa fiu doar asa cum vreau eu..ca n-am sa ma modelez dupa niciun trup..dupa niciun suflet..ca n-am sa uit cine sunt..cine mi-am dorit mereu sa fiu..ca o sa ajung acolo unde trebuie sa ajung pe un drum drept,nu pe cai laturalnice…inca nu stiu daca voi putea sa inving partea rea din mine..daca pas cu pas in aceasta lume in care fiecare dintre noi pierde parti din sine insusi o sa reusesc sa-mi mentin sufletul intact..stiu in schimb ca n-am timp sa privesc inapoi pentru ca as risca sa pierd ziua de azi..stiu totusi si ca ziua de azi o naste pe cea de maine si ca oricat ne-am dori sa putem zice “carpe diem” fara remuscari nu reusim sa ignoram faptul ca gresind azi ne vom primi pedeapsa maine.Vom invata oare sa pretuim ceea ce avem fara sa cerem in plus,fara sa fim nechibzuiti si sa gresim din dorinta de mai mult?Vom invata sa avem timp pentru lucrurile care conteaza cu adevarat in viata? Vom sti sa manevram timpul in folosul nostru astfel incat sa nu pierdem nicio scena din propriul nostru spectacol si sa fim pe scena la momentul potrivit pentru a ne juca rolurile?