Dezamagirea e ca un bici dat peste fata

Nu stiu de ce dar seara asta e altfel..nu stiu de ce dar simt ca am timp pentru mine si recunosc ca-s egoista..mult prea egoista..dar ma izbesc de ceea ce eu numesc “neputinta de a fi adult”…e o boala cu care ma intalnesc adesea pentru ca nu reusesc decat rareori sa fiu o fiinta rationala care intelege motivele pentru care trebuie sa traiesca diversele stari care iau nastere in interiorul ei..nu stiu cand voi avea sansa sa ma cunosc cu adevarat si sa pot spune cum si de ce actionez..pentru cine sau pentru ce..ma intreb daca exista cu adevarat motive sau noi suntem cei care le tot cautam…de-a lungul anilor am inteles ca e important sa apreciem..sa iubim..sa tinem aproape de sufletul nostru ceea ce ne face fericiti…nu stiu unde e fericirea mea acum..inca o mai caut..sau poate chiar am gasit-o…poate e langa mine dar eu sunt atat de nechibzuita..atat de oarba incat nu o zaresc..n-o simt..sau poate nu vreau sa o accept..dar in cine trebuie de fapt sa ne incredem?in ceea ce simtim,vedem sau gandim?in cine sau in ce am putea sa ne punem toata baza?Da..e greu sa fii om..sa duci pe umerii tai poveri ce sunt uneori prea grele pentru tine..e greu sa iei decizii..ne place sa credem ca suntem capabili sa ne descurcam singuri..ca n-avem nevoie de altii..si totusi brusc ne dam seama ca nu putem trai singuri..ca de fapt urim singuratatea..o urim pentru ca e rece ca o noapte prea neagra care a uitat sa zambeasca…
Nu am inteles niciodata de ce prefer sa scriu decat sa vorbesc…e atata singuratate in mine uneori incat simt ca daca as deschide gura cuvintele ori s-ar revarsa precum cascadele ori ar muri in gatlej si as sfarsi prin a fi sufocata de putreziciunea lor…traiesc una din acele zile cand urasc tot ce e in jurul meu..cand ma urasc pentru deciziile pe care le-am luat sau pe care am fost prea lasa ca sa le iau..una din zilele cand ma inchid in mine si plang..lacrimile din mine sunt cele care impiedica zambetul sa-si ocupe locul obisnuit..una din zilele cand sa refuz sa dau ochii cu lumea din afara mea…inchid usile asa cum faceam cand eram mica pentru a ma apara de intuneric…numai ca acum panica e mai mare..mult mai mare…sunt dezamagita de mine..iar dezamagirea e ca un bici dat peste fata..e ca si cum lovitura nu ar zdrobi doar pielea fetei ci si pe cea a sufletului…e ca si cum ma intorc de fiecare data in acelasi loc al mortii..un loc unde zambetul e interzis…unde sufletele sunt in doliu..al meu poate e in doliu din cauza orgoliului..lasitatii de a face ceea ce trebuie atunci cand trebuie..ma doare neputinta mea in fata lumii…faptul ca nu stiu sa ma apar decat inchizand usile in urma mea…faptul ca prefer masca indiferentei in schimbul puterii de a ma deschide in fata lucrurilor..oamenilor noi..prefer raceala care indeparteaza decat zambetul care tine aproape…ceea ce urasc e ca stiu ca ar trebui sa aleg orice alta varianta si totusi nu o fac…cred ca inca mai astept oamenii care sa stie sa ma deschida..sa ma astepte sa cresc..sa ma descopere…sa-mi dea totul chiar daca eu nu ofer nimic…oare e posibil sa existe astfel de oameni?
Stiu un singur lucru…n-as putea sa ofer fara sa primesc..dar as putea sa primesc fara sa-mi pese de nevoile altora..aici cred ca intervine egoismul..partea intunecata din mine…mi-as dori sa fiu o persoana pe deplin buna..rabdatoare…care sa ofere tot chiar daca primeste putin…incerc sa inchid ochii si sa ma imaginez altfel…cu un altfel de suflet sculptat intr-un altfel de trup..caci sunt momente cand ma urasc atat de tare incat nu vreau sa-mi recunosc chipul in oglinda..ma incearca un sentiment ciudat..un refuz crancen..un fel de abandon a tot ceea ce am insemnat candva..e ca si cum as merge dezbracata pe strada si perechi de ochi ar fi indreptate nu doar spre imperfectiunile trupului ci si spre cele ale sufletului..e ca si cum as fi dezbracata de sperante..de aparente..si toti ar putea sa-mi vada cu ochii mintii nelinistile,luptele care se dau in mine….nu vreau sa las tuturor sansa de a ma cunoaste pentru ca stiu ca asta ar insemna sa devin vulnerabila…adica usor de ranit…nu vreau sa sufar…nu vreau sa cunosc din nou durerea..vreau sa invat sa ma bucur fara sa trebuiasca mai intai sa plang…